sâmbătă, 26 februarie 2011

Apocalipsa capitolul 11

1. Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prajini si mi s-a zis: "Scoala-te si masoara Templul lui Dumnezeu, altarul si pe cei ce se inchina in el.
2. Dar curtea de afara a Templului las-o la o parte nemasurata; caci a fost data neamurilor, care vor calca in picioare sfanta cetate patruzeci si doua de luni.
3. Voi da celor doi martori ai mei sa proroceasca, imbracati in saci, o mie doua sute saizeci de zile.
4. Acestia sunt cei doi maslini si cele doua sfesnice, care stau inaintea Domnului pamantului.
5. Daca umbla cineva sa le faca rau, le iese din gura un foc, care mistuie pe vrajmasii lor; si, daca vrea cineva sa le faca rau, trebuie sa piara in felul acesta.
6. Ei au putere sa inchida cerul, ca sa nu cada ploaie in zilele prorociei lor; si au putere sa prefaca apele in sange si sa loveasca pamantul cu orice fel de urgie, ori de cate ori vor voi.
7. Cand isi vor ispravi marturisirea lor, fiara, care se ridica din Adanc, va face razboi cu ei, ii va birui si-i va omori.
8. Si trupurile lor moarte vor zacea in piata cetatii celei mari, care, in inteles duhovnicesc, se cheama "Sodoma" si "Egipt", unde a fost rastignit si Domnul lor.
9. Si oameni din orice norod, din orice semintie, de orice limba si de orice neam vor sta trei zile si jumatate si vor privi trupurile lor moarte si nu vor da voie ca trupurile lor moarte sa fie puse in mormant.
10. Si locuitorii de pe pamant se vor bucura si se vor inveseli de ei; si isi vor trimite daruri unii altora, pentru ca acesti doi proroci chinuisera pe locuitorii pamantului.
11. Dar, dupa cele trei zile si jumatate, duhul de viata de la Dumnezeu a intrat in ei si s-au ridicat in picioare, si o mare frica a apucat pe cei ce i-au vazut.
12. Si au auzit din cer un glas tare, care le zicea: "Suiti-va aici!" Si s-au suit intr-un nor spre cer; iar vrajmasii lor i-au vazut.
13. In clipa aceea s-a facut un mare cutremur de pamant si s-a prabusit a zecea parte din cetate. Sapte mii de oameni au fost ucisi in cutremurul acesta de pamant. Si cei ramasi s-au ingrozit si au dat slava Dumnezeului cerului.
14. A doua nenorocire a trecut. Iata ca a treia nenorocire vine curand.
15. Ingerul al saptelea a sunat din trambita. Si in cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: "Imparatia lumii a trecut in mainile Domnului nostru si ale Hristosului Sau. Si El va imparati in vecii vecilor."
16. Si cei douazeci si patru de batrani, care stateau inaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu fetele la pamant si s-au inchinat lui Dumnezeu,
17. si au zis: "Iti multumim, Doamne Dumnezeule atotputernice care esti si care erai si care vii, ca ai pus mana pe puterea Ta cea mare si ai inceput sa imparatesti.
18. Neamurile se maniasera, dar a venit mania Ta; a venit vremea sa judeci pe cei morti, sa rasplatesti pe robii Tai proroci, pe sfinti si pe cei ce se tem de Numele Tau, mici si mari, si sa prapadesti pe cei ce prapadesc pamantul!"
19. Si Templul lui Dumnezeu, care este in cer, a fost deschis si s-a vazut chivotul legamantului Sau in Templul Sau. Si au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pamant si o grindina mare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu