joi, 24 februarie 2011

Romani capitolul 4

1. Ce vom zice, dar, ca a capatat, prin puterea lui, stramosul nostru Avraam?
2. Daca Avraam a fost socotit neprihanit prin fapte, are cu ce sa se laude, dar nu inaintea lui Dumnezeu.
3. Caci ce zice Scriptura? "Avraam a crezut pe Dumnezeu, si aceasta i s-a socotit ca neprihanire."
4. Insa, celui ce lucreaza, plata cuvenita lui i se socoteste nu ca un har, ci ca ceva datorat;
5. pe cand, celui ce nu lucreaza, ci crede in Cel ce socoteste pe pacatos neprihanit, credinta pe care o are el ii este socotita ca neprihanire.
6. Tot astfel, si David numeste fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fara fapte, il socoteste neprihanit.
7. "Ferice", zice el, "de aceia ale caror faradelegi sunt iertate si ale caror pacate sunt acoperite!
8. Ferice de omul caruia nu-i tine Domnul in seama pacatul!"
9. Fericirea aceasta este numai pentru cei taiati imprejur sau si pentru cei netaiati imprejur? Caci zicem ca lui Avraam credinta "i-a fost socotita ca neprihanire."
10. Dar cum i-a fost socotita? Dupa sau inainte de taierea lui imprejur? Nu cand era taiat imprejur, ci cand era netaiat imprejur.
11. Apoi a primit ca semn taierea imprejur, ca o pecete a acelei neprihaniri pe care o capatase prin credinta, cand era netaiat imprejur. Si aceasta, pentru ca sa fie tatal tuturor celor care cred, macar ca nu sunt taiati imprejur; ca, adica, sa li se socoteasca si lor neprihanirea aceasta;
12. si pentru ca sa fie si tatal celor taiati imprejur, adica al acelora care, nu numai ca sunt taiati imprejur, dar si calca pe urmele credintei aceleia pe care o avea tatal nostru Avraam, cand nu era taiat imprejur.
13. In adevar, fagaduinta facuta lui Avraam sau semintei lui, ca va mosteni lumea, n-a fost facuta pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihaniri care se capata prin credinta.
14. Caci, daca mostenitori sunt cei ce se tin de Lege, credinta este zadarnica, si fagaduinta este nimicita;
15. pentru ca Legea aduce manie; si unde nu este o lege, acolo nu este nici calcare de lege.
16. De aceea mostenitori sunt cei ce se fac prin credinta, pentru ca sa fie prin har, si pentru ca fagaduinta sa fie chezasuita pentru toata samanta lui Avraam: nu numai pentru samanta aceea care este sub Lege, ci si pentru samanta aceea care are credinta lui Avraam, tatal nostru al tuturor,
17. dupa cum este scris: "Te-am randuit sa fii tatal multor neamuri." El, adica, este tatal nostru inaintea lui Dumnezeu in care a crezut, care invie mortii si care cheama lucrurile care nu sunt, ca si cum ar fi.
18. Nadajduind impotriva oricarei nadejdi, el a crezut, si astfel a ajuns tatal multor neamuri, dupa cum i se spusese: "Asa va fi samanta ta."
19. Si, fiindca n-a fost slab in credinta, el nu s-a uitat la trupul sau care era imbatranit - avea aproape o suta de ani - nici la faptul ca Sara nu mai putea sa aiba copii.
20. El nu s-a indoit de fagaduinta lui Dumnezeu, prin necredinta, ci, intarit prin credinta lui, a dat slava lui Dumnezeu,
21. deplin incredintat ca El ce fagaduieste, poate sa si implineasca.
22. De aceea credinta aceasta "i-a fost socotita ca neprihanire."
23. Dar nu numai pentru el este scris ca "i-a fost socotita ca neprihanire";
24. ci este scris si pentru noi, carora, de asemenea, ne va fi socotita, noua celor ce credem in Cel ce a inviat din morti pe Isus Hristos, Domnul nostru,
25. care a fost dat din pricina faradelegilor noastre, si a inviat din pricina ca am fost socotiti neprihaniti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu