miercuri, 23 februarie 2011

Marcu capitolul 11

1. Cand s-au apropiat de Ierusalim si au fost langa Betfaghe si Betania, inspre Muntele Maslinilor, Isus a trimis pe doi din ucenicii Sai
2. si le-a zis: "Duceti-va in satul dinaintea voastra: indata ce veti intra in el, veti gasi un magarus legat, pe care n-a incalecat inca niciun om; dezlegati-l si aduceti-Mi-l.
3. Daca va va intreba cineva: "Pentru ce faceti lucrul acesta?", sa raspundeti: "Domnul are trebuinta de el." Si indata il va trimite inapoi aici."
4. Ucenicii s-au dus, au gasit magarusul legat afara langa o usa, la cotitura drumului, si l-au dezlegat.
5. Unii din cei ce stateau acolo le-au zis: "Ce faceti? De ce dezlegati magarusul acesta?"
6. Ei au raspuns cum le poruncise Isus. Si i-au lasat sa plece.
7. Au adus magarusul la Isus, si-au aruncat hainele pe el, si Isus a incalecat pe el.
8. Multi oameni isi asterneau hainele pe drum, iar altii presarau ramuri pe care le taiasera de pe camp.
9. Cei ce mergeau inainte si cei ce veneau dupa Isus strigau: "Osana! Binecuvantat este Cel ce vine in Numele Domnului!
10. Binecuvantata este Imparatia care vine, Imparatia parintelui nostru David! Osana in cerurile preainalte!"
11. Isus a intrat in Ierusalim si S-a dus in Templu. Dupa ce S-a uitat la toate lucrurile de jur imprejur, fiindca era pe inserate, a plecat la Betania cu cei doisprezece.
12. A doua zi, dupa ce au iesit din Betania, Isus a flamanzit.
13. A zarit de departe un smochin care avea frunze si a venit sa vada poate va gasi ceva in el. S-a apropiat de smochin, dar n-a gasit decat frunze, caci nu era inca vremea smochinelor.
14. Atunci a luat cuvantul si a zis smochinului: "In veac sa nu mai manance nimeni rod din tine!" Si ucenicii au auzit aceste vorbe.
15. Au ajuns in Ierusalim; si Isus a intrat in Templu. A inceput sa scoata afara pe cei ce vindeau si cumparau in Templu; a rasturnat mesele schimbatorilor de bani si scaunele celor ce vindeau porumbei.
16. Si nu lasa pe nimeni sa poarte vreun vas prin Templu.
17. Si-i invata si zicea: "Oare nu este scris: "Casa Mea se va chema o casa de rugaciune pentru toate neamurile"? Dar voi ati facut din ea o pestera de talhari."
18. Preotii cei mai de seama si carturarii, cand au auzit cuvintele acestea, cautau cum sa-L omoare; caci se temeau de El, pentru ca tot norodul era uimit de invatatura Lui.
19. Ori de cate ori se insera, Isus iesea afara din cetate.
20. Dimineata, cand treceau pe langa smochin, ucenicii l-au vazut uscat din radacini.
21. Petru si-a adus aminte de cele petrecute si a zis lui Isus: "Invatatorule, uite ca smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat."
22. Isus a luat cuvantul si le-a zis: "Aveti credinta in Dumnezeu!
23. Adevarat va spun ca, daca va zice cineva muntelui acestuia: "Ridica-te si arunca-te in mare", si daca nu se va indoi in inima lui, ci va crede ca ce zice se va face, va avea lucrul cerut.
24. De aceea va spun ca orice lucru veti cere, cand va rugati, sa credeti ca l-ati si primit, si-l veti avea.
25. Si, cand stati in picioare de va rugati, sa iertati orice aveti impotriva cuiva, pentru ca si Tatal vostru care este in ceruri sa va ierte greselile voastre.
26. Dar, daca nu iertati, nici Tatal vostru care este in ceruri nu va va ierta greselile voastre."
27. S-au dus din nou in Ierusalim. Si, pe cand Se plimba Isus prin Templu, au venit la El preotii cei mai de seama, carturarii si batranii
28. si I-au zis: "Cu ce putere faci Tu aceste lucruri? Si cine Ti-a dat puterea aceasta ca sa le faci?"
29. Isus le-a raspuns: "Am sa va pun si Eu o intrebare; raspundeti-Mi la ea, si apoi va voi spune si Eu cu ce putere fac aceste lucruri.
30. Botezul lui Ioan venea din cer ori de la oameni? Raspundeti-Mi!"
31. Ei insa vorbeau astfel intre ei: "Daca raspundem: "Din cer", va zice: "Dar de ce nu l-ati crezut?"
32. Si daca vom raspunde: "De la oameni…" se temeau de norod, caci toti socoteau ca Ioan a fost in adevar un proroc.
33. Atunci au raspuns lui Isus: "Nu stim." Si Isus le-a zis: "Nici Eu n-am sa va spun cu ce putere fac aceste lucruri."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu