joi, 24 februarie 2011

Faptele Apostolilor capitolul 14

1. In Iconia, Pavel si Barnaba au intrat in sinagoga iudeilor si au vorbit in asa fel, ca o mare multime de iudei si de greci au crezut.
2. Dar iudeii care n-au crezut au intaratat si au razvratit sufletele Neamurilor impotriva fratilor.
3. Totusi au ramas destul de multa vreme in Iconia si vorbeau cu indrazneala in Domnul, care adeverea Cuvantul privitor la harul Sau si ingaduia sa se faca semne si minuni prin mainile lor.
4. Multimea din cetate s-a dezbinat: unii erau cu iudeii, altii cu apostolii.
5. Neamurile si iudeii, in invoire cu mai marii lor, s-au pus in miscare, ca sa-i batjocoreasca si sa-i ucida cu pietre.
6. Pavel si Barnaba au inteles lucrul acesta si au fugit in cetatile Licaoniei: Listra si Derbe si in tinutul dimprejur.
7. Si au propovaduit Evanghelia acolo.
8. In Listra era un om neputincios de picioare, olog din nastere, care nu umblase niciodata.
9. El sedea jos si asculta pe Pavel cand vorbea. Pavel s-a uitat tinta la el si, fiindca a vazut ca are credinta ca sa fie tamaduit,
10. a zis cu glas tare: "Scoala-te drept in picioare." Si el s-a sculat dintr-o saritura si a inceput sa umble.
11. La vederea celor facute de Pavel, noroadele si-au ridicat glasul si au zis in limba licaoneana: "Zeii s-au coborat la noi in chip omenesc."
12. Pe Barnaba il numeau Jupiter, iar pe Pavel, Mercur, pentru ca manuia Cuvantul.
13. Preotul lui Jupiter, al carui templu era la intrarea cetatii, a adus tauri si cununi inaintea portilor si voia sa le aduca jertfa, impreuna cu noroadele.
14. Apostolii Barnaba si Pavel, cand au auzit lucrul acesta, si-au rupt hainele, au sarit in mijlocul norodului si au strigat:
15. "Oamenilor, de ce faceti lucrul acesta? Si noi suntem oameni de aceeasi fire cu voi; noi va aducem o veste buna, ca sa va intoarceti de la aceste lucruri desarte la Dumnezeul cel Viu, care a facut cerul, pamantul si marea si tot ce este in ele.
16. El, in veacurile trecute, a lasat pe toate neamurile sa umble pe caile lor,
17. macar ca, drept vorbind, nu S-a lasat fara marturie, intrucat v-a facut bine, v-a trimis ploi din cer si timpuri roditoare, v-a dat hrana din belsug si v-a umplut inimile de bucurie."
18. Abia au putut sa impiedice, cu vorbele acestea, pe noroade, sa le aduca jertfa.
19. Atunci au venit pe neasteptate din Antiohia si Iconia niste iudei care au atatat pe noroade. Acestia, dupa ce au improscat pe Pavel cu pietre, l-au tarat afara din cetate, crezand ca a murit.
20. Cand l-au inconjurat insa ucenicii, Pavel s-a sculat si a intrat in cetate. A doua zi, a plecat cu Barnaba la Derbe.
21. Dupa ce au propovaduit Evanghelia in cetatea aceasta si au facut multi ucenici, s-au intors la Listra, la Iconia si la Antiohia,
22. intarind sufletele ucenicilor. El ii indemna sa staruie in credinta si spunea ca in Imparatia lui Dumnezeu trebuie sa intram prin multe necazuri.
23. Au randuit prezbiteri in fiecare biserica si, dupa ce s-au rugat si au postit, i-au incredintat in mana Domnului, in care crezusera.
24. Au trecut apoi prin Pisidia, au venit in Pamfilia,
25. au vestit Cuvantul in Perga si s-au coborat la Atalia.
26. De acolo au mers cu corabia la Antiohia, de unde fusesera incredintati in grija harului lui Dumnezeu, pentru lucrarea pe care o savarsisera.
27. Dupa venirea lor, au adunat biserica si au istorisit tot ce facuse Dumnezeu prin ei si cum deschisese Neamurilor usa credintei.
28. Si au ramas destul de multa vreme acolo cu ucenicii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu